ASA Târgu Mureș încheie anul 2025 cu un meci extrem de important pe teren propriu, în etapa a 17-a din Liga 2, sâmbătă, de la ora 12:30, împotriva formației CSM Reșița. Duelul are o miză directă în lupta pentru Play-off, într-o zonă a clasamentului în care diferențele sunt minime.
ASA – în formă excelentă înainte de pauza de iarnă
Echipa pregătită de Eusebiu Tudor ocupă locul 2, cu 33 de puncte, la șapte lungimi în spatele liderului Corvinul, și vine după o serie pozitivă de patru meciuri fără înfrângere: trei victorii și un egal. În ultima etapă, mureșenii au câștigat cu 2–0 pe terenul lui CS Dinamo, într-un meci în care golgheterul echipei a revenit după o accidentare de durată și a înscris cel de-al 11-lea gol al sezonului. Cristian Ciobanu a stabilit scorul final, confirmând perioada bună a echipei.
Reșița – adversar în formă, cu obiectiv clar: Play-off-ul
CSM Reșița se află pe locul 7, cu 29 de puncte, la doar patru distanță de ASA. Deși vine după un eșec în fața lui FC Bihor, formația bănățeană are un sezon solid, cu 9 victorii în 16 etape, și face parte din grupul de echipe care se luptă strâns pentru unul dintre locurile de Play-off. Reșița a arătat consistență în acest campionat și reprezintă un adversar incomod pentru orice echipă.
Clasament extrem de strâns în zona fruntașă
În spatele liderului Corvinul (40 puncte), duelul pentru Play-off este mai echilibrat ca oricând. ASA și Sepsi Sfântu Gheorghe sunt la egalitate de puncte (33), FC Bihor și Steaua se află aproape, iar până la locul 8 diferențele sunt infime. În acest context, fiecare punct contează, iar victoria de sâmbătă ar consolida poziția mureșenilor în topul Ligii 2 înainte de pauza competițională.
Suporterii – elementul cheie în ultimul meci al anului
Atmosfera de pe Trans-Sil a fost un sprijin constant pentru echipă, iar sâmbătă prezența fanilor poate fi decisivă. Baieții noștri au nevoie de susținerea tuturor pentru a încheia anul cu un nou succes și pentru a obține încă trei puncte în această luptă strânsă din partea superioară a clasamentului.