Alexandru Capac: „Îmi doresc să luptăm pentru promovare și să reușim să ne atingem acest obiectiv împreună”

Profităm de pauza competițională și de programul mai liber al echipei pentru a vă oferi un interviu cu Alexandru Capac, un tânăr jucător care, cu siguranță, nu vă mai este străin, în special după golul spectaculos marcat în ultima etapă, gol care ne-a adus victoria în partida cu CS Dinamo.

Alexandru a împlinit 20 de ani în această lună și a evoluat deja în patru partide pentru ASA Târgu Mureș, după ce a sosit la echipa noastră la finalul lunii august, din fotbalul italian. Acolo a acumulat experiență în 115 meciuri la nivel de juniori, dar și în fotbalul profesionist, la nivelul Serie C.

Despre adaptarea la fotbalul românesc, experiența din Italia, golul decisiv cu CS Dinamo, obiectivele sale și planurile de viitor, Alexandru Capac ne vorbește în interviul de mai jos.


Salut, Alex! Cum e această pauză competițională pentru tine și pentru echipă?

„Salut! Cred că această pauză competițională a venit într-un moment bun pentru noi. Am încheiat ultima partidă cu o victorie care ne ajută foarte mult din punct de vedere moral. Acum lucrăm intens la antrenamente, iar amicalul cu Sepsi ne poate ajuta pe toți să acumulăm minute și să ne menținem ritmul de joc, astfel încât să ajungem cât mai bine pregătiți la meciul cu Buzău.”

În meciul cu CS Dinamo ai reușit să înscrii un gol superb, care a fost și golul victoriei. Cum te-ai simțit să ai un impact atât de mare?

„Mă bucur foarte mult că am reușit să înscriu, dar cel mai important pentru mine a fost că am reușit să-mi ajut echipa să obțină cele trei puncte. Mă bucur că am putut avea un impact în acel meci și sper să continui în aceeași direcție, cu cât mai multe reușite și evoluții bune pentru echipă.”

Ni te-ai alăturat vara aceasta, după mai multe experiențe în fotbalul italian. Cum ți se pare fotbalul românesc față de cel italian?

„Am avut norocul să învăț fotbalul în Italia, de la 15 până la 20 de ani, iar acum mă bucur să joc aici, la ASA Târgu Mureș.

Diferența pe care am simțit-o cel mai mult este la nivel de organizare și mentalitate. În Italia am învățat foarte mult despre disciplină, tactică și importanța detaliilor. De la o vârstă fragedă, totul este foarte bine organizat și pus la punct.

În România am găsit mult talent, curaj și pasiune. Simt că există mai multă libertate și creativitate în joc. Pentru mine, idealul este să îmbin cele două experiențe: disciplina și cultura tactică pe care le-am învățat în Italia cu talentul și creativitatea pe care le-am regăsit în fotbalul românesc.”

Ai un jucător preferat pe care îl urmărești? De ce?

„Jucătorul meu preferat este Cristiano Ronaldo, dar în ultima perioadă îl urmăresc foarte mult și pe Khvicha Kvaratskhelia. Este un jucător de la care mă inspir și încerc să învăț cât mai multe lucruri, mai ales prin stilul lui de joc și prin modul în care creează acțiuni unu contra unu.”

Care e obiectivul tău pentru acest sezon, dar și pe termen mai lung?

„Obiectivul meu pentru acest sezon este să-mi ajut echipa cu cât mai multe goluri și pase decisive. Pe plan colectiv, îmi doresc să luptăm pentru promovare și să reușim să ne atingem acest obiectiv împreună. Pe termen lung, îmi doresc să ajung cât mai sus, să joc în Liga 1, iar apoi să revin în fotbalul din Vest și să continui să evoluez la cel mai înalt nivel.”

Ce mesaj ai pentru suporterii noștri?

„Îmi doresc să vină în număr cât mai mare la stadion și să ne susțină, pentru că sunt convins că împreună cu ei putem realiza lucruri importante în acest sezon. Sprijinul lor este foarte important pentru noi și sper să le putem răsplăti încrederea prin rezultate și prin evoluțiile noastre!”

Vezi mai mult